

Schimbarea anunţată deja a lui
Dan Nica (
foto stânga), ministrul administraţiei şi internelor, readuce în atenţie marile jocuri de culise declanşate la începutul anului de către
Marian Vanghelie (
foto dreapta), liderul interlopilor care doresc (şi au mari şanse) să controleze direct câteva servicii speciale: DGIPI, DGA, STS şi SPP.
Cum se ştie deja, schimbarea precipitată, de la începutul acestui an, a miniştrilor Oprea şi Dragnea s-a datorat bătăliei pentru controlul DGIPI, serviciul secret al MAI, de către cuplul Vanghelie-Hrebenciuc.
Scandalul numirii unui reprezentant cunoscut al interlopilor, în fruntea MAI, a fost evitat în ultimul moment de către PSD. Este vorba despre încercarea lui Vanghelie de a-l plasa la vârful ministerului pe generalul rezervist din SPP Cătălin Voicu, un parlamentar cu foarte multe "bube" şi cu periculoase conexiuni în lumea interlopă.
Interlopii lui Vanghelie atacă grupat la vârful MAI


Asupra lui Liviu Dragnea s-au făcut presiuni directe din partea lui Marian Vanghelie şi a lui
Dumitru Iliescu (
foto stânga), cel din urmă fiind unul dintre protectorii lui Cătălin Voicu. Implicarea lui Dumitru Iliescu (fost director al SPP în perioada 1990-1996) este justificată de legătura sa directă atât cu Voicu (fostul său subaltern de la SPP şi, ulterior, partener de afaceri) cât şi cu comisarul şef Ionel Georgescu, propus atunci la conducerea DGIPI.
Dincolo de orice alte legături directe, Iliescu şi Georgescu sunt amândoi din Strehaia, judeţul Mehedinţi. Pe de altă parte, Dumitru Iliescu n-ar fi străin de promovarea fostului poliţist de la Rutieră,
Ionel Georgescu, personaj care a deţinut o poziţie importantă în DNA (în cadrul poliţiei judiciare) şi care ocupa atunci funcţia de adjunct al şefului Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA).
Şi celălălt membru al grupului Vanghelie, propus pentru funcţia de secretar de stat în MAI, generalul Mincu Silvestru, are un punct comun extrem de interesant cu Cătălin Voicu sau Dumitru Iliescu, acesta fiind reprezentat de …
fraţii Cămătaru.
Relaţia Cămătarilor cu membrii grupului Vanghelie este, de altfel, de notorietate. La fel, tot de notorietate este apartenenţa grupului "Vanghelie" la celebrul “serviciu de informaţii” al PSD de la sfârşitul anilor 1990 (cum a fost numit de presa vremii), “Grupul Internaţional de Pază şi Protecţie” (GIPP) SRL .

Echipa de sforari condusă de primarul Sectorului 5 a făcut însă o gafă de proporţii prin insistenţa cu care a susţinut impunerea lui
Cătălin Voicu (
foto dreapta, alături de Vanghelie, în stânga imaginii) la conducerea MAI. Nu s-a luat în calcul verificarea, obligatorie de altfel, a trecutului lui Cătălin Voicu. O scurtă documentare asupra acestuia a scos în evidenţă informaţii ce vizau implicarea lui în acţiuni de trafic de influenţă şi de favorizare a unor oameni de afaceri apropiaţi. Culmea, majoritatea acestor informaţii au transpirat din surse MAI, chiar din interiorul serviciului pe care grupul Vanghelie dorea şi doreşte să-l controleze.
Au apărut, în acest fel, motive serioase care l-au determinat pe Voicu să renunţe rapid la pretenţia de a mai ocupa personal funcţia de şef al MAI. Faptul că a renunţat, în ultimul moment la acest post, e o dovadă că l-a avertizat cineva să mai stea "o tură". Pe de altă parte, o scurtă ocheadă aruncată mai atent peste "gardul" lui Voicu l-a obligat chiar şi pe Vanghelie să "roşească" şi să renunţe la a-l mai susţine, fapt care nu l-a oprit însă din asediul asupra MAI. Şi s-a văzut cum.


Astfel, ministrul numit atunci la interne,
Gabriel Oprea (
foto stânga), a fost schimbat pentru că l-a numit pe Virgil Ardelean ("Vulpea") la comanda DGIPI, iar
Liviu Dragnea (
foto dreapta) pentru că nu l-a numit în locul "Vulpii" pe Ionel Georgescu, pionul echipei Vanghelie.
"Am pierdut doi miniştri din cauza bomboanei otrăvite DGIPI. Liviu Dragnea a demisionat din cauza serviciului secret de la MAI, iar Dan Nica nu poate fi fericit cu asemenea bombă în buzunar la DGIPI", a afirmat Miron Mitrea.
Mai departe, după venirea lui Nica în fruntea MAI, el l-a numit rapid pe Ionel Georgescu (
foto stânga) în fruntea DGA (Direcţia Generală Anticorupţie) pentru că dacă nu controlezi direct informaţiile care intră în sistem, le poţi controla pe acelea care ar putea să ducă la deconspirarea "cârtiţelor" ce se află pe ştatul de plată al interlopilor. Şi aici nu este vorba numai despre poliţişti corupţi, adică despre şmecherii cu grade, ci şi despre cei din prefecturi, primării şi consilii judeţene.
Aşadar, faptul că Vanghelie şi Hrebenciuc au făcut tot posibilul să controleze Ministerul Administraţiei şi Internelor e cert. Dealtfel, în mare parte au şi reuşit. Ei şi-au plantat oameni cheie în funcţii importante. Intenţia celor doi lideri PSD a fost demascată însă, chiar şi din interiorul propriului partid, de către Miron Mitrea:
“Viorel Hrebenciuc şi Marian Vanghelie au ţinut neapărat să ia Ministerul de Interne, Viorel vorbind mereu despre Doi ş'un sfert, despre DGIPI. Argumentul era nevoia PSD de a avea un serviciu de informaţii, să avem informaţii, să ştim ce se întâmplă. Am spus atunci, spun şi acum chiar dacă îi supăr: era vorba de un grup care voia să controleze anumite dosare care se produc acolo. Ceea ce s-a întâmplat întotdeauna în România. Totdeauna partidele şi-au dorit să controleze viaţa politică prin modul în care se manevrează dosare. Vă spune un om trimis în judecată pe astfel de jocuri de dosare. Chiar dacă eu eram într-o asemenea situaţie, şi ei nu erau” a mai dezvăluit Mitrea, pentru Hotnews.


Cornel Şerban, cel numit, totuşi, în fruntea DGIPI şi-a "rupt gâtul" rapid, el fiind chiar la data numirii în atenţia procurorilor DNA. I-a urmat apoi
Gelu Drăjneanu (
foto dreapta), unul dintre procurorii implicaţi în instrumentarea dosarului Cămătarii, personaj acuzat atunci de a fi "sifonat" informaţii către lumea interlopă, dar care a negat vehement o astfel de posibilitate.
Cu toate acestea, există tot mai multe semnale că Vanghelie a preluat, discret, controlul DGIPI (fosta "Doi şi un Sfert"), adică perla coroanei, iar apoi Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) din cadrul MAI.
Bătălia pentru preluarea SPP, STS şi pedepsirea generalului Pahonţu

A devenit deja o certitudine pentru oricine priveşte cu atenţie la ultimele
"ghiduşii" publice ale aceluiaşi cuplu cu preocupări diversioniste că reţeaua dirijată de ei intenţionează să preia controlul altor două structuri extrem de utile în bătălia politică din toamnă, dar şi de mai târziu. Motivul raptului pus la cale este evident: pe de o parte, blocarea “scurgerii” de informaţii, către preşedintele României, despre demnitarii arondaţi mafiei PSD-PNL şi izolarea totală a acestuia în perspectiva campaniei electorale din noiembrie, iar, pe de altă parte, obţinerea accesului la informaţii confidenţiale şi/sau compromiţătoare despre demnitarii de stat şi despre înalţii funcţionari publici. Prin urmare, structurile vizate sunt
Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) şi
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).
Scenariul pus la cale de către grupul interlopilor reprezentat de cei doi politicieni are următoarele coordonate:
1.Crearea cadrului propice pentru promovarea în parlament a unor proiecte de lege ce vizează "confiscarea" serviciilor secrete vizate (SPP, STS) de către MAI; iniţiativa legislativă ar putea fi a senatorului Cătălin Voicu ( supranumit
Naşul, omul de casă al generalului Dumitru Iliescu, fostul şef al SPP, şi al lui Marian Vanghelie) sau a unui alt aderent la grupul de tip mafiot reprezentat de acesta.
Proiectele de lege astfel promovate ar trece destul de uşor, cu voturile PNL şi PSD;
2.Trecerea SPP la Jandarmi – unde controlul este deţinut de finul lui Cătălin Voicu,
Gheorghe Rizea (
foto stânga)- şi a STS la DGIPI (fosta "Doi şi un sfert")- controlată de Drăjneanu.
Una dintre mizele importante ale preluării SPP este "capul" directorului actual al serviciului, Lucian Pahonţu (foto dreapta). Acesta este vizat deoarece, după preluarea conducerii acestei instituţii a blocat scurgerile de informaţii despre demnitari, înspre interlopi şi a stricat marile jocuri ale unor paraziţi cu grade din cadrul SPP, printre cei obligaţi să-şi ia tălpăşiţa fiind chiar Gheorghe Rizea, şeful de azi al ..Brigăzii de Intervenţia a Jandarmeriei, fin al lui Voicu, fost consiler al lui Hrebenciuc, iar apoi al ministrului Nica.
şi
3.Modificarea componenţei CSAT prin introducerea în această structură a foştilor preşedinţi (Iliescu, Constantinescu) şi prim-miniştri (Roman,Văcăroiu, Năstase Ciorbea, Radu Vasile, Tăriceanu) ceea ce ar schimba complet raportul de forţe în favoarea PSD-PNL.
Perdele de fum

Pentru a justifica necesitatea trecerii celor două servicii secrete sub controlul cuplului Vanghelie-Hrebenciuc, au fost declanşate deja
perdele de fum prin declaraţii publice, fără suport probator, cu privire la implicarea SPP şi STS în operaţiuni de poliţie politică.
Se invocă astfel, de către Viorel Hrebenciuc, în mod cu totul fals că, pe de o parte, SPP ar fi fost implicat în acţiuni de poliţie politică (“
urmărirea lui Geoană”), iar, pe de altă parte, că
STS ar fi fost şi el implicat în interceptarea discuţiilor din comisia Udrea.
"Am constatat că pe parcursul activităţii din aceasta vară că cel puţin cei din cadrul SPP, condus direct de dl. Băsescu, fac poliţie politică. S-a constituit la nivelul d-lui general Burian (Alexandru Burian, adjunctul şefului SPP - foto dreapta) o secţiune care se ocupă de acest lucru care nu face decât să urmarească membrii PSD în teritoriu şi mai ales preşedintele şi vicepreşedinţii PSD", a declarat liderul deputaţilor PSD.( ziare.com )
Vanghelie, la rândul său, a ieşit şi el cu
declaraţii pe aceeaşi temă, numai că acuză SPP de celebra înregistrare a discuţiilor din cadrul comisiei Udrea, dar şi de urmărirea şi înregistrarea ilegală a lui Cezar Preda “pentru nişte chestii (…) ruşinoase”.
"Cezar Preda nici nu ştie că a fost ascultat ilegal de SPP şi a fost urmărit la ordinul lui Băsescu pentru nişte chestii pe care nu vreau să le spun acum că sunt ruşinoase. Mai mult decât atât, cei care au ascultat în Comisia de anchetă Udrea au fost oameni din SPP puşi de Băsescu şi ştiu asta pentru că deţin informaţii, informaţii care vor fi publicate pe toate blogurile în perioada următoare", a anunţat Vanghelie.
Ca un adevărat cuplu, completarea afirmaţiei lui Vanghelie avea să fie făcută de Hrebenciuc într-o emisiune tv la familia Voiculescu, în care
a dezvăluit că ştie de la Vanghelie cum că Cezar Preda ar fi fost surprins (evident, de SPP) cu Elena Udrea, într-un motel de lângă Buzău.
"un episod despre care se discuta despre anumite relatii care ar fi existat intre domnul Preda si Elena Udrea intr-un motel de langa Buzau, dar nu stiu in ce masura este adevarat, dar cred ca e adevarat. Daca domnul Vanghelie spune, inseamna ca stie ce spune" - a afirmat răspândacul Hrebenciuc
În sfârsit Vanghelie
a declarat că datele despre implicarea lui Mircea Băsescu în povestea inventată de Sorin Roşca Stănescu au venit de la SRI şi nu de la Doi şi un sfer
t.
"Datele, şi o spun public, despre fratele lui Traian Băsescu nu au venit de la «Doi şi un sfert». Au venit de la SRI, şi o dezamăgesc pe Elena Udrea, chiar de la butoanele lui Traian Băsescu. Datele nu au venit la Marian Vanghelie, nu vin doar la Marian Vanghelie, sunt foarte mulţi lideri de opinie din media cărora le parvin foarte multe date (…)S-a dorit să se pună mâna pe arhiva «Doi şi un sfert». Era problema a ceea ce exista acolo şi putea fi folosit în campania electorală, contra lui Traian Băsescu: ce s-a întâmplat la Oltchim, ce a discutat Elena Udrea, şi parcă era vorba şi de fetiţa EBA care se mai încinge din când în când, dar asta e la diverse", a spus Vanghelie.
Declaraţiile iresponsabile ale lui Vanghelie au fost apoi retractate, iar instituţiile vizate au respins acuzaţiile aduse.
Toate aceste dezinformări publice, adică declaraţii fără nici un fundament real (nu există nici măcar o dovadă că ar fi adevărate) au drept scop, pe de o parte, atragerea serviciilor secrete vizate (SPP, STS, SRI şi DGIPI) în lupta electorală, iar, pe de altă parte, justificarea necesităţii trecerii SPP şi STS sub controlul mafiei PSD.
Dacă atacarea celor două servicii, din raţiuni exclusiv electorale, poate fi un risc acceptat, nu acelaşi lucru se poate spune despre trecerea lor în subordinea MAI, aşa cum intenţionează cuplul Vanghelie-Hrebenciuc. O astfel de preluare cu scop de subordonare în interes de grup, reprezintă o ameninţare la securitatea naţională. Justificarea ultimei afirmaţii este simplă: odată intrate în componenţa MAI care e penetrat la vârf de oamenii lui Vanghelie, cele două servicii vor intra sub controlul lumii interlope.
Voi încerca, mai jos, să prezint câteva conexiuni ale lui Vanghelie cu această lume care nu doreşte deloc, dar absolut deloc!, publicitate.
NAŞUL Cătălin Voicu

Primul şi cel mai important membru al grupării este
Cătălin Voicu (
foto), senator PSD, supranumit NAŞUL. Studiaţi-l cu atenţie şi observaţi privirea inteligentă care face toţi banii. Cocoaşa din creştetul capului, semn că felcerul băuse în timpul serviciului...şi mâna întinsă discret, ca într-un ritual sicilian... Omul are trei facultăţi făcute la foc automat, pentru că e şi general medaliat de Ion Iliescu. Prin isprăvile sale, personajul pare a fi o prelungire la cel mai înalt nivel al lumii interlope. A ocupat şi ocupă, nestingherit, funcţii importante în stat. Astăzi este vicepreşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României. O funcţie extrem de importantă pentru un personaj implicat în acţiuni de trafic de influenţă.
Cel mai frumos "portret" al lui Voicu l-am găsit pe
blogul Sorinei Matei, unul dintre jurnaliştii acreditaţi pe politic. E un portret de interlop sadea şi merită citit cu atenţie. Traseul "profesional" al individului este fascinant. Pare a fi un tip de o inteligenţă deosebită deşi, dacă îi vezi privirea, ai jura că e logănar, adică genul acela de individ care şi-a cumparat Logan ca să mergă în uichend (sic!) să facă mici la grătar, în staţiune. E un Vanghelie cu diplomă.
În vârstă de 44 de ani, Voicu pare a fi un fel de colecţionar pervers de diplome. Dacă îi citeşti CV-ul descoperi că omul a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de transmisiuni din Sibiu (1986), Facultatea de Ingineria Mediului (1997), Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliţie, başca un curs postuniversitar de, atenţie!, ştiinţe poliţieneşti! Ca să pună capac la toate astea, Voicu şi+a mai tras şi o înscriere la doctorat, în 2003, că la banii lui nu mai contează.
A fost ofiţer activ până în 1997, iar apoi a intrat, oficial, în afaceri, pentru că până atunci acţionase clandestin pe acest tărâm. În perioada 1999-2001 a fost consilier la Camera Deputaţilor, iar apoi (2001-2004) consilier la Administraţia Prezidenţială. În legislatura anterioară a fost deputat PSD de Bacău, promovat şi susţinut de Hrebenciuc, iar astăzi este senator de ..."logănari", adică de Bucureşti.

Oficial, Cătălin Voicu este, pe cât de titrat, pe atât de "rupt în fund". E sărac lipit şi, deşi are nevastă şi copii, stă în superba vilă din str. Dr Athanase Demostene.N-are casă, chipurile, şi locuieşte cu părinţii! Când îi citeşti decalaraţia de avere lăcrimezi de compasiune faţă de un demnitar incapabil să-şi ia şi el un apartament social şi să fie stăpân pe viaţa lui. Dacă nu ştii despre o asemenea declaraţie de avere şi faci săpături, descoperi un Ali Baba cu brăcinarul doldora de arginţi, cu palate, castele şi nestemate. Poate că toate cele pe care le găseşti cu ajutorul lui Goagle sau Gulgăl, sau cum i-o mai zice Vanghelie, sunt poveşti. La fel cum ar putea fi şi informaţiile de mai jos, dacă ele nu ar proveni din nişte dosare puse la macerat.
Iată aşadar câteva elemente care conturează imaginea unui interlop de clasă, şcolit la curtea lui Mitică Iliescu a fraţilor Cămătaru şi a mardeiaşilor de cartier, dar plasat în Parlamentul României în care a reuşit o performanţa demnă de Cartea Recordurilor: în trei ani, a luat cuvântul de la tribuna Camerei Deputaţilor o treime de minut, de fapt exact ...
21 de secunde! Dacă mai stătea 9, vorbea un minut!. E posibil ca ăsta să fie pariul vieţii sale, pentru că mai are patru ani de efort şi poate că va reuşi să depăşească minutul de aur!
Prezint mai jos nişte informaţii adunate de "albinuţe" pe care "universitarul" tot încearcă să le găjbească de peste nouă luni, adică exact de când i-a intrat în ţeastă ideea de a pune bâta pe cocoaşa DGIPI.
Trafic de influenţă. "În perioada 2005-2006, urmare cointeresării lui Viorel Hrebenciuc, Petru Andronache şi Coroiu Nicolae (foşti directori în cadrul SC ELECTRICA SA), Cătălin Voicu a sprijinit SC TECH SAFETY SA Târgu Jiu (aparţinând relaţiei sale apropiate, omul de afaceri Radu Dan Floarea - foto dreapta) să introducă în stocurile SC ELECTRICA SA importante cantităţi de echipamente contrafăcute, supraevaluate şi de o calitate sub standarde specifice, prin falsificarea documentelor de provenienţă.Prin eliberarea dispoziţiilor de achiziţie a echipamentelor menţionate şi constituirea de stocuri fictive s-a creat un prejudiciu estimat la zeci de milioane de euro. Ulterior, prin intervenţiile sale, Cătălin Voicu a reuşit deturnarea cercetărilor penale pe unele aspecte colaterale, astfel încât nici administratorii SC TECH SAFETY SA şi nici conducerea din perioada respectivă a SC ELECTRICA SA să nu fie incluşi în investigaţiile declanşate".
Scurgere de informaţii pentru un prim-procuror suspectat de corupţie "În cursul lunii octombrie 2005, în urma reţinerii de către DNA, pentru luare de mită, a unor angajaţi ai Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu (Dumitru Safta şi Ion Marius Ştefan), Cătălin Voicu i-a furnizat lui Emil Gabriel Vucă (fost prim-procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu) informaţii privind rezultatele anchetei, atenţionându-l că cei doi au dat declaraţii din care rezulta implicarea sa în acte de corupţie. Totodată, i-a atras atenţia că procurorii DNA acţionau pentru obţinerea de autorizaţii pentru interceptarea comunicaţiilor sale, precum şi ale procurorilor Radu Rădulescu şi Aurelian Filip, suspectaţi de implicarea în acte de corupţie".
Influenţarea pozitivă a doi "pivniceri" din CSM. "În perioada martie-mai 2007 a exercitat trafic de influenţă asupra a doi membri ai CSM (vicepreşedintele
Dan Chiujdea -
foto dreapta - şi judecătorul
Florica Bejenariu -
foto stânga), obţinând, la 03.05.2007, revocarea lui Emil Gheorghe Moţa din funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj şi asigurarea


interimatului funcţiei de către
Gheorghe Focşan (
foto stânga, cunoscut drept procuror corupt şi apropiat mediului interlop local), care l-a asigurat că va acţiona în scopul soluţionării favorabile a dosarelor penale în care era implicat omul de afaceri Radu Dan Floarea.De asemenea, la începutul lunii mai 2007, a acţionat pentru menţinerea în funcţie a şefului IPJ Gorj, comisar-şef
Constantin Nicolescu (
foto dreapta sus), care i-a promis soluţionarea favorabilă a dosarelor aceluiaşi om de afaceri".
Trafic de influenţă pe lângă Silion şi Meleşcanu. "În februarie 2007 a exercitat acţiuni de trafic de influenţă asupra inspectorului general al Jandarmeriei Române, generalul Costică Silion (foto stânga), şi a ministrului Apărării, Teodor Meleşcanu (dreapta), obţinând încheierea unor contracte de furnizare produse alimentare şi echipamente de protecţie între unităţi ale jandarmeriei şi MAp şi firma SC TECH SAFETY SA. Pentru a putea participa la licitaţiile organizate în acest sens, Radu Dan Floarea, de comun acord cu responsabilii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj, a achitat către bugetul de stat datorii certe şi exigibile de 350.000 lei, restul datoriei de 2.268.000 lei fiind contestată formal în instanţă".
"În aprilie 2007, cu sprijinul lui Teodor Meleşcanu şi al lui Ion Marcu, director general al SC TERMOELECTRICA SA Bucureşti, a facilitat societăţilor comerciale la care este acţionar Radu Dan Floarea furnizarea de echipamente de protecţie către sucursalele SC ELECTROCENTRALE SA Constanţa şi Iernut, cu practicarea unor adaosuri comerciale supraevaluate. În acelaşi mod, Cătălin Voicu (foto dreapta, obosit tare) i-a intermediat lui Radu Dan Floarea încheierea unor contracte având ca obiect „livrarea de echipamente de protecţie către CN CĂI FERATE - CFR SA Bucureşti", la preţuri supraevaluate (adaos comercial de 150-300%)".
"În iunie 2007 a intervenit pe lângă factori decizionali din cadrul MIRA în vederea falsificării rezultatelor concursului din data de 07.06.2007 pentru ocuparea funcţiei de inspector şef adjunct al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Giurgiu, obţinând ocuparea postului de către comisarul şef Ion Dragomir. Ulterior, conducerea MIRA a decis anularea concursului şi reevaluarea dosarelor candidaţilor, constatând că Ion Dragomir nu îndeplinea condiţiile pentru participarea la concurs”.
(
VA URMA)
©Dan Badea