UPDATE: citiţi la sfârşitul acestui material numele celui care coordonează programul de guvernare al noii alianţe anti-Băsescu.
Toţi cei care l-au auzit pe Traian Băsescu amintindu-i, iar şi iar, în mesajele sale publice, pe Voiculescu, Vîntu şi Patriciu, s-ar putea să nu înţeleagă ce se ascunde cu adevărat în spatele acestei repetiţii.
Dacă presa ar fi fost liberă, alegătorul de rând ar fi obţinut de mult răspunsul la această întrebare. Poate că Băsescu va explica, până pe 6 decembrie, ce vrea să spună, de fapt, atunci când insistă pe triada Voiculescu, Vîntu, Patriciu.
Până atunci însă le ofer eu, tuturor cititorilor acestui blog, o mostră de dialog la nivel înalt între doi dintre mogulii care au făcut, fac şi s-ar putea să continue să facă, mai departe, jocurile murdare din spatele marionetelor politice tip Geoană, Antonescu, Marko Bela etc. Este un document, care a fost deja recunoscut de cei implicaţi, stenograma unei discuţii (interceptate) de afaceri dintre Patriciu şi Voiculescu.

Cei doi plănuiesc la începutul lui 2003, ca doi mafioţi adevăraţi, preluarea Petrom: înfiinţarea unei firme în Cipru (Oil Fund) cu sediul la Viena sau Moscova, cu un fond de rulment de 30-40 milioane de dolari, care să preia societatea, alături de un aşa-zis „investitor strategic” în spatele căruia să fie tot ei. „
Să fie americani în faţă, e bine?” – întreabă Patriciu. „
Dacă sunt şi americani e şi mai bine! Cu cât noi nu apărem pe hârtii şi apar investitori strategici, cu atât cresc şansele noastre nu numai s-o luăm, dar s-o luăm şi ca lumea!”- zice patronul Antenei3, informatorul Felix Voiculescu. De asemenea, ei aduc în discuţie şi implicarea lui Vîntu care s-ar putea să le strice combinaţia deoarece ar fi aliatul lui Alekperov, patronul Lukoil. Deoarece planurile celor doi au fost aflate din vreme, afacerea le-a scăpat printre degete.
Discuţia este cu adevărat senzaţională în contextul în care mafioţii pun la cale preluarea controlului tuturor pârghiilor statului român. Merită citită până la capăt şi merită meditat asupra ei.

Românii au dreptul să ştie cine sunt cei care îl susţin pe Mircea Geoană, reprezentantul mafiei PSD-PNL-UDMR pentru alegerile prezidenţiale din 6 decembrie. Acesta este motivul pentru care postez, pe acest blog, documentul amintit, care este, în definitiv, un decupaj al unui mod de viaţă pentru menţinerea căruia cotizăm cu toţii. Ca Voiculescu şi Patriciu să vorbească în termenii de mai jos, să pună la cale afaceri de miliarde de dolari, e nevoie ca prostimea să cotizeze. Să plătească taxe pentru ca bugetul să susţină întreprinderi ce urmează a fi cumpărate, apoi, de aceşti derbedei ai politicii şi afacerilor.
Dacă cei doi moguli puneau la cale, atunci, preluarea PETROM sau complotau împotriva lui Vîntu, acum ei si-au unit forţele cu ale strategului FNI în războiul comun împotriva lui Traian Băsescu, pentru a prelua PREŞEDINŢIA ROMÂNIEI. Asta pentru ca toţi sunt în pericol de a fi arestaţi, iar protectorul Ion Iliescu nu mai este de multă vreme la Cotroceni.
Singurul care le-ar putea reda liniştea este pupinul bătrânului edecar, adică Geoană. Mircea Geoană. Cel care s-a furişat la Moscova, de CEL PUŢIN două ori în ultimele luni, pentru a-şi oferi serviciile şi a primi sprijin rusesc în lupta contra lui Traian Băsescu.
Iată, mai jos, stenograma dintre cei doi mafioţi, politicieni la data înregistrării discuţiei.
Voiculescu:Putem derula operaţiunile printr-o bancă ruseasca solidă
În jurul orei 19.00, Dinu Patriciu, vice preşedinte PNL, ia masa cu Dan Voiculescu, preşedintele PUR:
Dan Voiculescu: Tranzacţia cu firma din Cipru nu e încheiată pentru că sunt probleme cu paşaportul.
Dinu Patriciu: Pe mine mă cheamă
Dan Costache Patriciu şi
am două paşapoarte, unul pe numele de
Dan Costache Patriciu şi unul pe numele electoral,
Dinu Patriciu. Pentru că am participat la alegeri cu numele de
Dinu Patriciu, am obţinut şi paşaport diplomatic tot pe numele ăsta. Conturile bancare sunt, însă, pe numele de
Dan Costache Patriciu şi de aceea au apărut problemele cu firma.
D.V.: Nu am mai făcut nimic, pentru că am vrut să discutăm în prealabil şi să-ţi fac două propuneri pentru sediu, unul la Viena, pentru că este doar la o oră de zbor cu avionul, şi unul la Moscova. Şi acolo se vor schimba lucrurile cât de curând,
au început să primească şi ei fonduri de la Comunitatea Europeană şi cred că am putea să derulăm operaţiunile bancare printr-o bancă rusească destul de solidă. Am rezolvat, în principiu, fondul de rulment, am mers pe o cifră de 30-40 de milioane pe lună.
D.P.: Mă voi interesa ca acest material să-ţi parvină cât de curând.
D.V.: Să te grăbeşti, ca să putem obţine banii cât mai repede, să-i avem oricând la dispoziţie.
Ce i-a spus Iliescu lui Dick Cheney referitor la Petrom
Acum, în ceea ce priveşte privatizarea Petrom şi Oltchim – atunci când a fost
Bush la Bucureşti, a avut o discuţie cu
Iliescu de câteva minute, în care
Iliescu i-a spus că are nevoie de o firmă mare pentru privatizarea Petrom şi ăla i-ar fi spus: „a, cunosc eu pe unul,
Dick Cheney care are o firmă în Boston”. Nu ştiu dacă aşa a fost.
D.P.: Nu a fost chiar aşa, a fost o discuţie în care
Iliescu a spus că am dori o participare americană şi la care
Bush a răspuns:”asta ar fi de dorit”, asta a fost discuţia. Punct. Iar cu
Dick Cheney a fost scandalul cu retragerea sa din board-ul companiei din Boston. Asta a fost discuţia, după care
Bush a plecat în treaba lui. De fapt
Cheney nu este interesat de nimic şi nu vrea să facă nici un fel de intervenţie pentru nimeni.
Ştiu chestiile astea de la fostul preşedinte al Republicanilor, care este partener cu noi la o firmă. Şi, în plus, firma aceea din Boston este o firmă de servicii, de brokeraj.
Voiculescu: "Facem fifty-fifty, cu consens!"
D.V.: Am vorbit cu ăştia de la Banca Românească şi mâine am o întâlnire cu
Klipper, vreau să-i prezint o ofertă făcută de Banca Naţională a Greciei, e făcută la 24 de milioane pentru RADCO, RADCO reprezentând 85% din acţiunile băncii. Asta înseamnă că noi ar trebui să le dăm lor între 12-14 milioane de dolari ca să iasă din combinaţie şi să scăpăm de ei.
D.P.: Cât aveţi voi acolo?
D.V.: Eu am 30%, restul au 51. Mai are
Mitică Nicolaide,
Pascu…
D.P.: Şi ăştia nu vor să iasă?
D.V.: Ba da, vor! Hotărâm noi dacă să-i scoatem sau nu. Ar trebui să-i scoatem, nu trebuie să se amestece nimeni în treaba noastră. RADCO are 85% restul fiind nesemnificativ. Din RADCO acum 51% are FRAI, 3% am eu.
D.P.: Fondul Româno-American fiind?
D.V.:
Klipper
D.P.: Deci ăştia, pentru 51, ar trebui să obţină 12-14 milioane.
D.V.: 12, o să vedem noi.
D.P.:Asta ar fi foarte corect s-o împărţim pe din două.
D.V.:
Tot ceea ce facem, facem fifty-fifty, cu consens, adică nu facem nimic unul fără celălalt.
D.P.: Asta înseamnă 3,6.
D.V.: Cam aşa, eu o discut cu ăştia.
D.P.:Eu o să-mi pun toată energia să putem colabora cu o bancă mare.
D.V.:Ar fi Banca Industrială a României, e una grea, dacă pot să zic aşa, fără porcării.
D.P.: Eu am afaceri şi idei care se potrivesc cu politica băncii: bancomate în toate staţiile de benzină, de exemplu, n-ar fi o idee rea.
D.V.: Dacă sunt sub controlul nostru, da.
Patriciu: "Cocsul de la Fieni i l-am dat lui Pantiş"

Mai am o ultimă chestiune, care e tehnică:
băieţii mei vor o ofertă bună de preţuri.
D.P.: Ce cantitate vor?
D.V.: 1000 de tone pe lună.
D.P.: 1000 de tone pe lună au, să mă sune pe mine mâine dimineaţă. Nu e o problemă care ţine de preţuri, ci de programare. 1000 de tone pe lună înseamnă 15% din producţie.
D.V.: A doua problemă este legată de cocsul de la Fieni.
D.P.: Nu ştiu de Fieni, ştiu că a venit Pantiş şi i l-am dat lui. O să mă interesez.
Patriciu: "Vîntu e deja la Moscova, să discute cu Safin "
D.P.:Vîntu afirmă că vrea să ia Petrom-ul şi ăsta e periculos!
D.V.:
Uite care e treaba, de acum încolo discutăm doar între noi doi ca să nu dăm naştere la suspiciuni. Avem o mare nevoie de încredere totală unul în celălalt.
D.P.:
Sorin Vântu nu numai că a afirmat că este interesat de Petrom, dar acum este deja la Moscova să discute chestia asta cu
Safin.
D.V.: Dar cine l-a băgat pe el în familia asta?
D.P.:Nu ştiu, dar în orice caz, afirmă că vrea să ia Petrom-ul şi
ăsta e periculos.
Trebuie să vedem cum facem profitând de faptul că nu ştie nimeni de relaţia noastră directă, ar trebui să găsim o formulă să-l liniştim pe ăsta.
D.V.: El are o singură pârghie puternică, apropo de Petrom, pe liderul ăla de sindicat,
Liviu Luca.
Patriciu i-a vândut Ziua lui Luca, omul lui Vîntu, pentru a-l neutraliza în afacerea Petrom
D.P.: Luca a venit cu o propunere, să cumpere 15% din „Ziua”. Eu, când am auzit, primul reflex a fost să zic nu, pentru că nu doream să intru în cine ştie ce afacere dubioasă. Sorin Roşca a insistat foarte mult pentru că avea nevoie de lichidităţi şi atunci am fost de acord, gândindu-mă că îl iau şi îl neutralizez pe partea cealaltă, cu Petrom-ul.
Am sunat atunci să mă informez dacă nu e o lucrătură pe la spate şi am avut surpriza să aflu că, de fapt, n-a vrut el să cumpere, ci Asociaţia Lucrătorilor din Petrom. Treaba lor, foarte bine, cu atât mai mult! Au plătit, s-a încheiat afacerea şi după aceea m-am văzut de două-trei ori cu
Luca şi l-am ajutat, asta înseamnă că el are nişte interese la mine.
D.V.: Va fi foarte greu, el este ca un cal troian, are nişte mişcări spectaculoase câteodată, are o minte diabolică.
Luca este 100% omul lui Vântu, e irecuperabil. Deci, mare atenţie cu
Luca, vorbesc de omul
Luca, nu de sindicalistul
Luca, care se ghidează după o politică de sindicat. Eu îţi spun de relaţiile subterane, definitive, care nu se vor rupe niciodată.
D.P.: Nu ne putem agăţa de
Popa?
Firma pregătită pentru Petrom este Oil Fund
D.V.: Nu avem nevoie de nimeni. Singura noastră mare problemă este
Iliescu, iar singura salvare trebuie să fie Oil Fund (?), Petrom-ul va fi privatizat de OF, ştii, este ideea aia cu capitalul românesc care preia companiile româneşti.
D.P.: Ai mai vorbit cu
Iliescu în ultimul timp?
D.V.: N-am mai vorbit de două luni, dinainte de anul nou. De ce, s-a schimbat ceva?
D.P.: Poţi să vorbeşti?
D.V.: Oricând. Mă întâlnesc cu el săptămâna viitoare. Şi ce să-i spun?
D.P.: De
RomPetrol şi de mine. Vreau să verific.
D.V.: Vrei să verifici cumva chestiunea legată de
Robert Ziscovici, un evreu american care zic ei că e băgat cu Uniunea Evreilor, cu SIE, cu CIA, eu nu prea am încredere în el. A spus că
Dinu Patriciu este preferat de americani, că vrea să se întâlnească cu
Dick Cheney în America, a menţionat o sumă de 12.000 de dolari.
D.P.: Nici nu ştiu despre cine e vorba.
D.V.: Unul
Ziskovici, nu ştiu multe despre el: a fost omul lui
Păunescu înainte,
omul care a plătit deplasările lui Iliescu în America.
D.P.: A fost unul la mine care corespunde descrierii, un tip mare şi un pic cam plinuţ şi care vorbea mult şi vulgar. A fost cu
Liviu Mureşan.
D.V.: A, ăla e!
D.P.: Dar nu l-am luat în serios nici o clipă.
D.V.: Ăsta e! O să mai discutăm după aia despre el.
Cum i-a suflat Vîntu, lui Patriciu, afacerea staţiilor Lukoil
D.V.:Să ne întoarcem la Vântu un pic; pericolul nu e
Vântu, pericolul e LUKOIL.
D.P.: Pot să-ţi spun doar că
Safin este interesat de Petrom şi că averea lui nu mai este investită în LUKOIL.
Vântu mi-a stricat mie o afacere cu Safin. Trebuia să mă întâlnesc cu
Safin în decembrie şi să batem palma pentru o afacere în urma căreia eu urma să cumpăr 69 de staţii LUKOIL din România, care sunt ale lui personale, nu sunt ale LUKOIL-ului. LUKOIL-ul nu are în România decât o grupă de operare. El a fost preşedintele LUKOIL pe întreaga Europă. Familia lui stă la Londra, iar el stă la Moscova, pentru că este senator în Dumă. După 12 decembrie, când trebuia să ne vedem, ăsta a dispărut, fără a înţelege de ce, pentru că toate discuţiile purtate anterior arătau că este foarte încântat de ofertă. Dacă vroiam să le iau le băgam în Rompetrol şi scriam Rompetrol pe ele. Ca să aflu acum, după vacanţă, că toată treaba asta a fost datorită relaţiei în care a ajuns
Vântu cu el.
D.V.: Dar cum a ajuns
Vântu la el?
D.P.: Părerea mea este că prin
Luca, pentru că el intenţiona să vândă utilaj petrolier la ruşi şi face regulat drumul spre Moscova.
D.V.: Este foarte important să aflăm cum a ajuns
Vântu la ăsta.
D.P.: Vântu este deja la Moscova, am verificat. A plecat cu unul care este reprezentantul lui
Safin la Bucureşti.
D.V.: Când a plecat, nu ştii?
D.P.: Luni a plecat cu avionul lui
Safin.
Cum se aranjează o afacere de miliarde de euro prin nişte paravane cu americani şi austrieci
D.P.:O altă informaţie extrem de importantă şi care trebuie verificată este că
Tender a cumpărat 50% din RAFO.
D.V.: Asta am auzit şi eu şi chiar doream s-o discutăm împreună. A cumpărat 50% din RAFO, având în continuare angajamente tot pe ideea de Petrom.
D.P.: Da el vorbeşte de
Dick Cheney.
D.V.: Şi
Viorel Hrebenciuc are treabă cu chestia asta?
D.P.: Mâine mă întâlnesc cu
Iacubov şi ăsta e mai puţin sofisticat decât
Hrebenciuc.
D.V.Ştiu că sunt ceva probleme între
Mitrea,
Sechelariu şi
Iacubov. Dar informaţia este că a luat sau că intenţionează să ia?
D.P.: Nu, că a luat!
D.V.:Există pericolul ca
Vântu să vină de la Moscova cu intenţia de a cumpăra Petrom-ul din partea LUKOIL, sau să vină o companie importantă străină.
Strategia noastră se va rezuma în a găsi o formulă prin care să băgăm Oil Fund în faţă.
D.P.:
Dar să fie americani în faţă, e bine?
D.V.:
Dacă sunt şi americani e şi mai bine! Cu cât noi nu apărem pe hârtii şi apar investitori strategici, cu atât cresc şansele noastre nu numai s-o luăm, dar s-o luăm şi ca lumea. Ideal ar fi un concern format din nu ştiu cât la sută americani, nu ştiu cât la sută austrieci şi câştigăm. Iar, acolo, cu ei, vedem noi cum discutăm, că nu le putem spune: semnează,că mi le dai mie pe urmă”. Trebuie să le asigurăm şi lor nişte sume onorabile şi nişte termene onorabile. Important este să ne bazăm pe ei, atunci când vine vorba despre documente confidenţiale. Oil Fund va fi doar partea operaţională căci, dacă ne gândim bine, noi nici nu avem nevoie de partea de acţionariat.
Ca să avem partea operaţională, trebuie ca, prin Oil Fund să controlăm 51%.
D.P.: Mă ocup de chestia asta cu partea americană. Iar eu, în negocierile pentru Petrom, n-o să apar deloc. Iar în discuţia pe care o s-o am mâine cu
Iacubov nu o să-i spun care este intenţia mea clară faţă de Petrom, ci o să-i spun că vreau doar să mă informez ce documente mi-ar trebui dacă aş dori să particip la privatizare.
Voiculescu: Trebuie să nu afle SRI!

D.P.:Eu am unele informaţii pe care le-am cules din surse, să le zic aşa, neprofesioniste, de la muncitorii moldoveni care lucrează pe platforma de la Petromidia şi care, dacă se confirmă, sunt foarte grave, şi anume că
schelele Moldova scot mai mult şi raportează mai puţin şi că diferenţa se duce în RAFO şi de aceea reuşesc ei să cumpere cu un milion mai jos.
D.V.: Este posibil, dar este foarte grav, dacă e aşa. Iar ei ştiu asta de la consăteni de-ai lor care lucrează efectiv acolo.
D.P.: Da, dar dacă este aşa, nici nu ştiu cum să procedăm, pentru că partenerul lui
Tender,
Iacob, este un escroc.
D.V.: Ceea ce ne interesează este că este o chestiune care este foarte apropiată de
Talpeş şi de servicii, de SIE mai mult.
D.P.: SRI-ul nu ar fi bun să controleze aşa ceva.
D.V.: E apropiat mai mult de SIE.
În momentul în care apelăm la SRI, află toată lumea, află cine nu trebuie. Trebuie să găsim o altă soluţie.
D.P.: Mie mi-ar trebui o confirmare şi din altă direcţie, pentru că în mediul lor de muncitori în petrol, se vorbeşte.
D.V.: Ne-ar trebui un om chiar de la ei, adică cu un om care chiar face chestia asta, dacă se face. Iar dacă o fac, o fac cei dela RAFO cu cei de la exploatarea schelelor: Ne-ar fi mai uşor dacă am avea o repartizare a schelelor.
D.P.: O am, nu este nici o problemă. Le cer să o trimită în plic închis, ca să nu dea de bănuit.
D.V.:
Dumnezeule, şi mai vrem să intrăm în Europa!
D.P.: Asta ne afectează foarte mult, poate crea dificultăţi în atragerea investitorilor străini.
D.V.: Bun, deci noi în zilele următoare ne vom întâlni cu cei doi, eu mă ocup de temele astea.
D.P.: Dar cu Irak-ul cum e?
D.V.: Cred că războiul nu o să înceapă decât prin februarie, probabil, şi o să ţină puţin. Probabil, o săptămână, căci altfel ruşii au numai de câştigat. Mare lucru dacă nu omoară chiar ei doi sau trei delegaţi ONU ca să poată declanşa războiul.
Despre Taher, Hrebenciuc, Tinu şi Meleşcanu

D.P.: Ai văzut că „Jurnalul Naţional” s-a luat de
Taher, cu problema cu
Tinu?
D.V.: Se pare că
Taher i-a dat bani lui
Tinu ca să cumpere ziarul „Adevărul” pentru
Viorel.
D.P.: Dar partidul merge bine?
D.V.: Merge, merge foarte bine, avem culoar la Sala Palatului.
D.P.: Îl nivelează
Stolojan! (râde)
D.V.: Înainte, la PNL, era un suflu, era o stare de spirit.
D.P.: Pentru că toţi sunt, de fapt, foarte legaţi, chiar şi
Meleşcanu a intrat în gaşcă, ăsta e un corp străin, a început cu nişte comunisme din alea, raportări săptămânale de la organizaţii, cu birocraţie din aia ca de minister.
Cataramă e "un ţărănoi", iar partidul lui Voiculescu s-a dat "la firul ierbii". Adică merge pe burtă
D.V.: Asta nu ar fi o problemă pentru cei din PSD, dar cei din PNL sunt refractari la astfel de chestii.
D.P.: Toţi încep să vină înapoi la mine, ştii că eu n-am fost de acord cu
Stolojan. Le-am dat termen şase luni şi eu am stat deoparte. O să vină şi Boroianu, care e un machiavelic.
D.V.: Dar cu
Cataramă, cum e?
D.P.:
Cataramă este un ţărănoi şi dă cu oiştea în gard. Dar văd că şi partidul tău merge bine.
D.V.: Da, merge foarte bine,
noi ne-am dat la firul ierbii, am lucrat numai în teritoriu, e adevărat că în Bucureşti e un dezastru, dar o să mă apuc şi de capitală...(...)
UPDATE 1: Dinu Patriciu a preluat şi controlul PSD, el fiind chemat să pregătească programul de guvernare al mafiei PSD-PNL-UDMR. Bazele noii alianţe anti-Băsescu, ALIANŢA ROMPETROL, au fost puse luni 23 noiembrie, a doua zi după alegeri, la sediul fundaţiei lui Dinu Patriciu din Capitală. La întâlnirea cu oligarhul negru au participat emisarii PSD şi PNL, dar şi un afacerist. Aceştia au fost Adrian Năstase, Theodor Meleşcanu, respectiv Sorin Roşca Stănescu. Conform lui Meleşcanu, s-a discutat despre "strategia economică" a noii alianţe otrăvite. "Am discutat cu domnul Patriciu cam care ar fi perspectivele în timp, şi mă refer aici la
strategia economică pe care trebuie să o punem în aplicare, un program pe economic cu măsuri foarte urgente, cum am putea să le adoptam cât mai repede. Da,
am discutat cu Dinu Patriciu ce strategie şi program economic să aplicăm pe viitor, este vorba de masuri anti-criza"
a recunoscut Meleşcanu.
La rândul său,
Adrian Năstase, cel care i-a dat Petromidia lui Patriciu (2001), şi l-a scutit pe oligarh de plata unor datorii de 725 milioane de dolari (2003), transformându-le în acţiuni şi amânând cu şapte ani plata lor, a declarat că şi-a vizitat un...prieten. "
M-am intalnit cu domnul Patriciu pentru că este un bun prieten de-al meu. A fost o discuţie privată, ca între prieteni (...)Problema este Traian Băsescu şi trebuie să-l impiedicăm să ajungă preşedinte".
Dezvăluirea acestei întâlniri a fost făcută de Academia Caţavencu.
UPDATE 2.: Cercul mafiot al alianţei Rompetrol s-a încheiat azi-dimineaţă, prin vizita pe care Dinu Patriciu i-a făcut-o lui Sorin Ovidiu Vîntu la domiciliul său din str. Paris."
Ne-am intâlnit în dimineaţa asta. A fost o întâlnire normală, între doi oameni de afaceri. Ne mai ocupăm şi de afaceri, dragul meu, ha, ha, ha, ha - a declarat mogulul Vîntu
pentru Hotnews. "Afacerea" pusă la cale de cei doi a fost alianţa Rompetrol şi clarificarea contribuţiei lui Vîntu la această
ultimă bătălie a mafiei împotriva României. Asta pentru că atunci când mai mult de trei mafioţi se adună în acelaşi loc şi pun la cale o acţiune, atunci, cu siguranţă, acţiunea nu este una patriotică, ci un jaf de proporţii.
Când ţinta este preşedinţia unui stat, atunci acţiunea este împotriva securităţii naţionale a statului respectiv. Acesta este motivul pentru care am afirmat că bătălia anti-Băsescu este, în fapt, o bătălie împotriva României.
De asemenea, faptul că dezvăluirea întâlnirii dintre Meleşcanu, Adrian Năstase, Roşca Stănescu şi Patriciu a apărut în revista lui Sorin Vîntu (Academia Caţavencu) şi că , apoi, Sorin Vîntu a confirmat şi el că s-a întâlnit cu Patriciu, nu poate să însemne decât că
s-a dorit să se afle despre aceste întâlniri. Motivul nu este decât unul singur: DESCURAJAREA ELECTORATULUI în faţa acestei,
aparent, forţe teribile a unirii tuturor celor care defilează fraudulos pe ecranele mogulilor. Cunosc stilul de operare al lui Sorin Vîntu şi sunt sigur că întâlnirea devoalată de revista lui este o tactică utilizată pentru manipularea opiniei publice. Semnalul dat este clar: Nu mergeţi la vot, pentru că mergeţi degeaba! Strategii campaniei electorale a lui Băsescu trebuie să găsească o cale pentru a contracara această acţiune a mafioţilor. Ea poate fi aceasta: Traian Băsescu trebuie să spună românilor, deschis, acest adevăr, şi să-i încurajeze să mergă din nou la vot indiferent de opţiunea lor politică.
Întâlnirea celor cinci personaje din politică şi afaceri confirmă, o dată în plus, actualitatea stenogramei din 2003.
Dan Badea