Cei doi au avut o discuţie destul de relaxată, condimentată şi de intervenţiile junei însoţitoare a fostului jurnalist de la Adevărul şi Gândul.
După ce a fost direct implicat, alături de Sorin Roşca Stănescu, în afacerea de şantaj la adresa şefului ANI, Chirieac a fost excomunicat din breasla jurnaliştilor, însă el a fost recuperat rapid de Sorin Ovidiu Vîntu.
Cum Vîntu are mari probleme cu fiscul, una dintre ele fiind celebra rambursare ilegală a unui TVA de peste de 60 milioane euro, este posibil ca mogulul să-l fi trimis pe Chirieac la o discuţie împăciuitoare cu ministrul Finanţelor.
La fel, însă, este posibil ca şantajistul Chirieac însuşi să pună la cale o nouă afacere cu Vlădescu. Indiferent de subiectele abordate, cei doi s-au despărţit, la finalul întâlnirii, ca doi vechi amici. Vlădescu a plecat singur cu Passatul sau, iar Chireac s-a retras discret cu juna sa escortă feminină.
Iată, mai jos, câteva dintre imaginile surprinse la terasa Ambiance Caffe, pe 27 martie 2010, de paparazzi Atac la persoană.
Sebastian Vlădescu şi Bogdan Chirieac discută despre neamurile lor cu cefe roşii
Apare juna lui Bogdan Chirieac şi se îndreaptă către locul dezbaterilor politico-financiare. Dincolo de copac se iţeşte faţa şantajistului de presă.
Vlădescu nu pare convins de propunere...Calculează atent marimea comisionului.
Înţelegerea a fost parafată.
Subiecţii părăsesc locul faptei. Ca să nu fie surprinşi de paparazzi, cei doi decid să iasă separat.
Întâi iese Chirieac cu juna
Cei doi sunt foarte apropiaţi unul de altul
După exact două minute, Vlădescu ajunge şi el la limuzina parcată în apropiere. S-a destrăbălat destul. De luni, patria are din nou nevoie de serviciile sale.
(Material apărut, parţial, şi în Atac la persoană nr 27 din 29 martie 2010)
Dan Badea















oare nu ar trebui demis????
RăspundeţiŞtergereUn neam, bolnav cronic! Doar o adevarata revolutie ne poate salva, dar din pacate nu are cine sa o faca.
RăspundeţiŞtergereei,ca intre ei mafiotii!! la o cafeluta!
RăspundeţiŞtergereCum o fi ajuns asta ministru de finante... de fapt cum o fi ajuns in guvern?
RăspundeţiŞtergereToata lumea stie de vechile lui afaceri, facute cu ministerul de finante, in materie de programe IT...
Un mizerabil, un contabil de 2 lei, pus sa ne ia pielea, in timp ce el face afaceri oneroase cu statul. Oare Boc stie si n-are ce face? Sau nu stie si atunci e si mai grav?
@ anonim 20:45
RăspundeţiŞtergereImbecilul asta NU TREBUIA SA AJUNGA INCA O DATA IN GUVERN!!!!
Cum l-o fi prostit pe Boc?
mai baieti. chiar nu ati inteles ca toti sunt la fel. masoni, iluminati securisti si alte servicii bagate adanc in subcontientul populatiei? si toti stati sa va minunati intrebandu-va ce se intampla, nu.....
RăspundeţiŞtergereBravo, ne meritam soarta...